Powered By Blogger

2 noiembrie 2013

Viata este bucurie!

"Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni, (Ps. 54:25) spune psalmistul.
Sursa: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/deznadejdea-disperarea-sinuciderea/19407-oameni-credinta-griji-mici
DA! Grijile, frământările şi aşa-numitele "probleme mari" sunt de cele mai multe ori din vina noastră, în mintea noastră sunt amplificate prin starea de nelinişte şi deznădejde.

Sunt cazuri când unii oameni se lasă pradă deznădejdii, ajungând la depresii grave şi nu mai văd o cale de a ieşi din această situaţie. 

Dragii mei cititori,

Să-L căutăm pe Dumnezeu şi toate lucrurile se vor rezolva!
Toată nădejdea să ne fie în Domnul nostru Iisus Hristos care vindecă atât sufletul cât şi trupul! 

Maica Domnului este mijlocitoare, nădejdea păcătoşilor, este odihna sufletelor obosite si izvorul tămăduirilor! 
Sfinţii şi îngerii sunt printre noi, ne ajută, ne ocrotesc şi ne păzesc!
Prin rugăciunile noastre, să LE cerem ajutorul!

Viaţa este bucurie!

Adevărata schimbare se poate produce NUMAI din interior!
Să înţelegem că Dumnezeu ne-a creat ca să trăim în bucurie şi în armonie.
Să ne bucurăm şi să fim recunoscători pentru darurile Lui Dumnezeu!


Trebuie să avem mereu încredere! Sufletul se luminează, speranţa reînvie, trupul renaşte şi se întăreşte, lucrurile încep să se îndrepte. 

"Cel mai important lucru este, în viaţă, să crezi!
N-ai crezut, n-ai nimic!
Poţi să ai, că n-ai nimic!
Toate-s zero lei, zero bani!
Toate rămân aşa, aici, pe pământ."- aşa spunea Părintele Ioan Iovan- unul din marii duhovnici ai nostri
Sfântul Nicolae Velimirovici  a spus : "Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sunt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sunt roşi de griji. Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor." -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu