Powered By Blogger

25 ianuarie 2014

Adevaratii crestini, adevarata OMENIE


Zilele care au trecut ne-au cutremurat, pe noi toţi, datorită accidentului aviatic produs în Munţii Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa doi oameni minunaţi.
M-a impresionat cum au acţionat medicul Radu Zamfir şi oamenii locului, moţii (singurii locuitori ai teritoriilor cucerite de huni, care i-au speriat atât de tare pe unguri = huni, de la papă-sec.X, încât în Cronica de la Viena erau numiţi "sălbatici cu cuşme şi toiage" şi au alungat "cu vrednicie" armata imperială din Transilvania - teritoriile de peste păduri) sunt adevăraţi creştini, ei ne-au arătat ce înseamnă să-ţi iubeşti aproapele şi cum trebuie să acţionăm pentru BINELE aproapelui nostru. 

“Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim!
Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.” 
Spuneam în altă postare a mea, că acesta este îndemnul din cântarea de la Sfânta Liturghie şi, mai apoi, toţi credincioşii  prezenţi, în biserică, rostesc în cor rugăciunea ” Crezul”.
Este întradevăr înălţător!!! …..

Nobleţea sufletului se dobândeşte prin iubirea aproapelui,  pentru că Dumnezeu este în noi.

În primul rând, medicul Radu Zamfir, care fiind întărit şi salvat miraculos de Dumnezeu a acţionat prompt şi mai apoi ajutat de oamenii din Apuseni au dovedit adevărata omenie a lor; ne-au dat o lecţie nouă, tuturor, de ce înseamnă a iubi, a dori binele aproapelui şi a acţiona creştineşte.

Acum, după cum s-au derulat evenimentele, legate de acest accident, aş defini iubirea - ca acea trăire cu dragoste de Dumnezeu, a fi VIU, în cuget şi simţiri, înseamnă a dărui, a uita de tine, a te pune în slujba aproapelui tău, a fi alături la bine şi la rău aproapelui, înseamnă a fi bun, generos, a dărui totul, înseamnă compasiune şi respect, înseamnă a fi adevărat creştin şi să dovedeşti adevărata omenie….

Adevăraţii creştini au fost aceşti oameni minunaţi: medicul Radu Zamfir şi oamenii din Apuseni, care şi-au unit forţele, au dat dovadă de iubire sinceră cercetându-i pe oamenii accidentaţi, acţionând împreună cu multă putere, în condiţii grele... au oferit TOTUL spre binele aproapelui aflat în suferinţă, dăruind hainele de pe ei ca să-i încălzească... au avut milă.
 Aşa ne spune Vechiul Testament: 
"Cel ce are mila de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună."(Pilde 19:17)


Să ne iubim unii pe alţii !!!
Să fim adevăraţi creştini !!!
Să fim OAMENI VII!
Să învăţăm ceva din această lecţie de viaţă...