Powered By Blogger

Rugaciune care se citeste in fiecare post

Rugaciune care se citeste in fiecare post


Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicam din faptele cele moarte și să petrecem cu bună placere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Parinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa:  http://www.crestinortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu