Powered By Blogger

25 octombrie 2013

Parintele Ioan Iovan - Povete si cuvinte spre folos (1)



"..Scumpii mei, m-aţi pus azi la Sfânta masă, între cei doi părinţi Justian şi Gheorghe. Nu ştiu… Dar, eu mă resimt fericit! Sunt fericit! Dacă aceasta este fericirea, fie pe Pământ fie în cer, eu mă declar fericit!
Fiţi şi dumneavoastră fericiţi, acuma staţi cu Hristos!
V-aş ruga să credeţi, să mă credeţi pe cuvânt, nu pe mine ca om! ca om cu dar, ca om hirotonit, ca om peste care a venit darul Duhului Sfânt, ca să lege şi să dezlege cu putere până în cer.
Iubirea mea, pentru dumneavostră, e atât de mare… încât.. nu-mi permit, să vă spun adevărul: cât de mult vă iubesc!
Eu simt că, de la dumneavoastră, vine iubirea spre mine, o simt!
N-a venit în instinctul ei! Iată, ce scenă Dumnezeiască!
Să vă ajute Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului ca să păstraţi această stare, aşa cum îi ea, nu tot har de noutăţi, să o pastraţi până veţi închide ochii! Amin!
…………..
Este  Dumnezeu care a făcut cerul şi Pământul! Care face şi astăzi minuni! Nu vorbeşte! 
Aproape că, la unii, le este ruşine şi ocolesc locul, pe unde e vorba de credinţă.
De aceea, eu vă binecuvântez, în mod deosebit, această râvnă a dumneavoastră, care o aveţi, pentru biserica lui Hristos.
Aşa, mi-e oare cumva…Maica Stareţa a citit despre Evanghelia de astăzi. Eu vă mai citesc rugăciuni de la Ioan Gură de Aur, rugăciuni care au rămas şi el e de aur…şi aceste rugăciuni sunt valabile şi acuma … din secolul 4…vă închipuiţi, cât durează! şi efectul care îl marcheză, pentru că este, la mijloc, Dumnezeu Mântuitorul şi Maica Domnului.

Culmea cea mai mare este …ca noi, să intrăm într-o biserică, oricare ar fi ea, în care vine Hristos…care iată, acum 2000 de ani, pe Pământ fiind, a explicat Evanghelia şi parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Cum se ospătează, …cum spune acolo.. plăcerile..şi.. Lazăr nu avea nimic…veneau câinii….la prima aparenţă când auzi…
Of! Scumpii mei, of! scumpii mei! cât vor striga oamenii, să aibă rostul unui post, cum a fost…el nemilostiv  şi.. Lazăr…de fapt, pe Dumnezeu din cer, coborâţi-L în timp! Dumnezeu să mântuiască!… primim acest cuvânt al Lui, mântuitor! Te rog, trimite-l pe Lazăr, e foc…să-i liniştească limba. Vai ce foc!  I se răspunde: Lazăr a luat cele rele. Acum, se bucură!…tu ai luat cele bune – vai, de bunătatea lui!…
Bunătatea la mulţi, sunt gropi care-i zvârle în iad!
Se întamplă, se uită la plăceri şi la alunecări, uită …auziţi, neimpresionaţi de cuvântul din Evanghelie …. Săracul Lazăr, curat, l-au trimis, în rai, în Împărăţia lui Dumnezeu şi, apoi şi bogatul, spune, că  l-a aruncat, Domnul, în iad.

Măi, oameni! Stau eu în faţa Dvs şi vă vorbesc, în prezent, care sunt convins că toate se iau… …
-Eu, nu zic, scumpii mei… că Dumnezeu ne judecă, pe toţi! dar, ca cei care trec pe aici sau alte biserici pleacă de la Sfânta Evanghelie şi aud când se rosteşte la Sfintele Taine…cred că, aceştia, trebuie să-şi îndrepteze viaţa cu aceste lucruri, care sunt mai mult decât reale…este vorba de realitate de azi, de realitatea trecătoare.
Cele cereşti sunt realităţi veşnice!…noi, aici…Bine, părinte! Mă salvează! Mulţumesc, de doua ori mulţumesc , că m-ai salvat!
Acest lucru aş vrea, în ziua de astăzi, duminica de azi: să reţineţi!
Că Mântuitorul, atunci  când a povestit pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ori nicicum  apoi nici aşa nu-l primeşte, nici la Dumnezeu care a înviat din morţi, nu-l primeşte, în veci! Vă imaginaţi!
Oameni buni, care veniţi la mânăstirea noastră, aranjaţi-vă viaţa, încât ce a fost spurcăciune şi răutate, încet, încet...terminaţi cu ele!
Prietenii mei dragi, nu vă jucaţi cu vârsta!
..........
Cuvintele acestea care vi le spun, scumpii mei, eu mi le-am desprins într-o viaţă întreagă!

Şi acum vin şi spun: măi tată, oricine ai fi: crezi! mirean, călugăr, căsătorit, necăsătorit scobeşte un pic, memoria ta, cerceteză că ai ochi ce puteai fi, de colegii tăi care i-ai pierdut, în accident  …şi acum, dacă ai ajuns aici, nu te mai desprinde de Mântuitorul şi de Maica Lui, de sfinţii Lui şi păstrează această legătură cu Sfânta  Maica Lui… şi  cu Sfânta Împărtăşanie care e sceptrul!....

Aş vrea, şi cu asta închei, aş vrea să cred ...că suflatul, ăsta al nostru, în mâini, de frig, seamănă cu suflatul câinilor în rănile lui Lazăr… Noi suflăm, că ne e rece!

Ele, scopul acestor pilde, au fost acestea: …faptul că Mântuitorul, El, personal, a povestit această minune. Când Mântuitorul vorbeşte de o pildă ..e realitatea de azi…
Luaţi, scumpii mei şi, de la preoţia mea, îndemnul ăsta fraţesc: să mergem pe calea mântuirii şi dacă te doare ceva mergi la doctor, dacă ai un accident…cu accidentul păcatului tratează-l, judecă! "

Predica Părintelui Ioan Iovan - Duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr


20 octombrie 2013

Dumnezeul meu m-a vindecat!

Undeva, lângă Bucureşti, pe drumul către Urziceni, într-o localitate la cca 50 km de Bucuresti, l-am cunoscut pe preotul  G. care slujeşte la biserica de aici.
Imi aduc aminte, cu bucurie în suflet, că în urmă cu ceva vreme, am mers cu buna mea prietenă şi colegă V. în această localitate. Era într-o duminică şi am mers, împreună, la biserica de acolo, la Sfânta liturghie.
Slujba a fost deosebită, credincioşii erau într-o unitate desăvârşită, toată lumea participa la slujbă, toată lumea cânta, simţeam sufletele calde şi vii, iar părintele reuşise, din câte ne-a povestit, să învingă o boala "incurabilă" prin credinţă.
La sfârşitul slujbei, a avut răbdare şi a vorbit cu fiecare credincios care aştepta.
Când am discutat cu acest părinte printre alte multe poveţe primite şi răspunsuri pe care le-am primit la întrebări, unele gândite, dar nerostite,  mi-a relatat miracolul petrecut cu dânsul: cu ceva vreme în urmă, doctorii i-au spus că nu mai are mult de trăit...aşa au apreciat, după investigaţiile clinice şi paraclinice efectuate.
Ne-a spus: "Cu post şi rugăciune, DUMNEZEUL MEU m-a vindecat!"

Eram aproape de dânsul şi m-a înfiorat cu câtă convingere spunea aceste cuvinte şi cu câtă dragoste şi recunoştinţă!!!
Da! mi-a dat  de gândit şi atunci mi-am adus aminte de spusele Domnului nostru Iisus Hristos către ucenicii Săi:
"Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă." (Mat.17:20)
Aveam în faţa mea un exemplu viu, una din mărturiile vii, una dintre minunile lui Dumnezeu, din zilele noastre! 
CU DUMNEZEU, TOTUL ESTE POSIBIL!

 Iată ce minune, ce taină, o experienţă extraordinară!

DACĂ AI VOINŢĂ SĂ CAUŢI ŞI SĂ CERCETEZI, DINCOLO DE LUMEA VĂZUTĂ, DINCOLO DE GRIJI ŞI NECAZURI, DINCOLO DE RĂUTĂŢI ŞI INVIDII, DINCOLO DE MÂNDRIA TA, AI SĂ FI SUPRINS:
TOT CE CAUŢI, TOT CE ESTE BUN, TOT CE ESTE ADEVĂRAT ŞI CURAT, TOT CE TE FACE SĂ TRĂIEŞTI ŞI SĂ MERGI ÎNAINTE SE AFLĂ.... ÎN TINE !
TOT CE ESTE BUN ŞI FRUMOS, ESTE ÎN TINE!

Când vei învinge teama, te vei deschide şi vei lăsa să te inunde pacea şi Adevărul, vei realiza că.... ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU ESTE ÎN TINE!

NICIODATĂ NU ESTE PREA TÂRZIU !
DĂ VOINŢĂ ŞI VEI LUA PUTERE!
CERCETEAZĂ ŞI VEI AFLA!
BATE ŞI ŢI SE VA DESCHIDE!

DUMNEZEU ESTE PREZENT ÎN FIECARE DINTRE NOI, ÎN TOT CE NE ÎNCONJOARĂ!



12 octombrie 2013

Ajutorul primit de la Dumnezeu prin Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva


Timp de câţiva ani am suferit de dischinezie biliară. Aveam crize frecvente şi am hotărât să urmez un tratament combinat, din domeniul medicinii naturiste.
 Analizele medicale au indicat, prin rezultatele lor, că aveam probleme de sănătate prin nefuncţionarea vezicii biliare iar medicul specialist a confirmat că trebuie să mă internez de urgenţă pentru o intervenţie chirurgicală (după spusele doctorului, aveam "o carieră de pietre").
Nu mă puteam decide să merg să fac această operaţie... aşa că am început un tratament cu ceaiuri şi medicamente homeopate.
În urmă cu ceva vreme, visasem că eram la Iaşi şi ...căutam Mânăstirea Trei Ierarhi ca să ajung la Moaştele Sfintei Parascheva.
Nu am înţeles adevăratul mesaj primit prin acest vis dar, aproximativ după un an, am ajuns într-o delegaţie în interes de serviciu, la Iaşi. Astfel, am ajuns şi la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Aflată în faţa raclei cu Sfintele moaşte, m-am rugat ca prin rugăciunile şi harul Sfintei Parascheva să mi se arate care este calea pe care trebuie să merg pentru a putea  să-mi rezolv problema de sănătate.
Cu mâna întinsă deasupra raclei cu Sfintele moaşte am simţit o energie puternică care m-a strabătut din cap până în picioare, precum ar trece un curent... ca la o descărcare electrică.
Seara, la hotel, am făcut o criză puternică de bilă şi am fost nevoită să chem salvarea. Am reuşit să ies din criză. Am respins internarea acolo la Iaşi şi am înţeles că trebuie de urgenţă să mă operez, acesta era de fapt mesajul şi îndemnul primit de la Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Am fost operată, în luna mai, la Spitalul Cantacuzino iar după operaţie, doctorul mi-a spus că am venit la limită, deoarece aveam multe pietre plecate pe canalul coledoc şi puteam face oricând o criză cu repercursiuni nefaste, cazuri similare fiind cunoscute ca  mortale.
Operaţia a durat mai mult decât s-a prevăzut (iniţial, medicii au ales varianta laparoscopică) şi pe masa de operaţie, s-a trecut la operaţia clasică cu incizie, care a presupus încă o doză de anestezie.
Când m-am trezit,  în  sala de terapie intensivă, am revenit de pe un alt teritoriu, de care mi-am amintit, era un câmp verde strălucitor şi nepământesc,  care se pierdea în lumina orizontului.
Cu credinţă în Dumnezeu s-au rezolvat problemele de sănătate şi m-am recuperat destul de repede.
De-a lungul celor 372 de ani de când ocroteste Moldova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cuvioasa_Parascheva) şi ţara noastră, au fost multe minuni şi vindecări de boli pentru credincioşii care au alergat cu credinţă la moaştele Preacuvioasei  Sfântei Parascheva de la Iaşi. Aici, http://www.sfantulgheorghenou.ro/minunile-sfintei-cuvioase-parascheva-2011-12-01/  sunt amintite doar cateva dintre ele.

10 octombrie 2013

Iubirea - pacea interioara - calea spre FERICIRE

"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi." aşa spune Nicolae Steinhardt în "Jurnalul fericirii ".
     În lumea de astăzi, avem o viaţa destul de agitată, suntem în plină criză: cu şomeri...necazuri şi nevoi destule, mai ales că această criză a sistemului ne-a condus şi la o criză spirituală fiindcă neliniştile, necazurile şi celelalte suferinţe reuşesc să aducă de cele mai multe ori  furtuna în sufletul omului.

"Să deschidem poarta fericirii pornind de la respectarea poruncilor lui Dumnezeu."
     Atât stiinţa cât şi practica, demonstrează că respectarea poruncilor lui Dumnezeu - postirea, rugăciunea, iubirea, iertarea şi regăsirea păcii interioare,  întăresc sănătatea trupeasca si sufletească a omului.

Emoţiile negative, să le spunem griji, probleme, agitaţia interioară şi sentimentele precum mânia, răutatea, ura, invidia, cuvinte aspre şi urâte îmbolnăvesc sufletul şi, mai apoi, trupul.
Numai cu sufletul plin de iubire, prin credinţă,  ajungem să dobândim pacea interioară, să respectăm cuvântul Lui Dumnezeu şi să ne îndreptăm paşii către FERICIRE.
Prin credinţă primim pacea interioară, iubirea îţi inundă sufletul şi putem trece cu bine peste toate încercările vieţii.

"După cum ne învață Biserica, Fericirile prezintă în modul cel mai sintetic viața duhovnicească a omului. Ele sunt o introducere la învățăturile Mântuitorului Hristos. În Liturghia Ortodoxă Fericirile sunt cântate la ieșirea cu Sfânta Evanghelie, când aceasta este adusă înaintea credincioșilor ca fiind cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Și Sfânta Evanghelie și Biserica ne învață că nu se pot cuprinde tainele lui Hristos și că nu se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu decât urmând învățăturile Mântuitorului din textul Fericirilor.
După rugăciunea de a fi pomeniți întru Împărăția lui Dumnezeu (Întru Împărăția Ta când vei veni, pomenește-ne pe noi Doamne), Hristos însuși ne vorbește atrăgându-ne atenția asupra condițiilor intrării în împărăția Sa (Matei 5, 3-12). „Să nu te întristezi dacă nu auzi dăruindu-se de fiecare fericire Împărăția cerurilor, ne avertizează Sfântul Ioan Gură de Aur. Chiar dacă răsplățile sunt diferite totuși toate duc în Împărăția cerurilor”.

1.“FERICIŢI CEI SĂRACI CU DUHUL, CĂ ACELORA ESTE IMPĂRĂŢIA CERURILOR.”
2. “FERICIŢI CEI CE PLÂNG, CĂ ACEIA SE VOR MÂNGÂIA.”
3. “FERICITI CEI BLÂNZI, CĂ ACEIA VOR MOŞTENI PĂMÂNTUL.”
4. “FERICIŢI CEI FLĂMÂNZI ŞI INSETAŢI DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA.”
5. “FERICIŢI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA VOR FI MILUIŢI”
6. “FERICIŢI CEI CURAŢI CU INIMA, CĂ ACEIA VOR VEDEA PRE DUMNEZEU.”
7. “FERICIŢI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”
8. “FERICIŢI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA ACELORA ESTE IMPARATIA CERURILOR.”
9. “FERICITI VEŢI FI CÂND VĂ VOR OCĂRÎ ŞI VĂ VOR PRIGONI ŞI VOR ZICE TOT CUVÂNTUL RĂU ÎMPOTRIVA VOASTRĂ, MINŢIND PENTRU MINE.”

“BUCURAŢI-VĂ ŞI VĂ VESELIŢI, CĂ PLATA VOASTRĂ MULTĂ ESTE ÎN CERURI!” sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/Fericiri