Powered By Blogger

1 septembrie 2013

Putem renunta la fumat?


       Viaţa de zi cu zi ne  oferă multe ocazii, în care interrelaţionăm cu semenii noştri, pe care, la început, nu-i apreciem,  chiar ne deranjază, îi criticăm şi îi considerăm duşmani ai noştri...dar, nu este nimic întâmplător. Dumnezeu ne pune alături unii de alţii. Ei au rolul lor important în a ne şlefui, a ne învăţa să ne cunoaştem şi tot ei ne ajută să dobândim virtuţile.
Virtuţile importante sunt credinţa, iubirea, nădejdea şi smerenia. Dobândindu-le, noi putem schimba lumea în bine, am face lumea mai frumoasă...am fi într-adevăr VII şi am putea vedea frumosul, plinătatea şi am avea pace, lumină şi bucuria adevărată, în suflet.
De multe ori am admirat, câtă linişte şi pace în suflet au marii duhovnici şi cum pleacă adevăraţii credincioşi de la biserică.
         
Sunt destul de multe persoane pe care le-am cunoscut şi au avut rolul lor, m-au ajutat  pe drumul vieţii mele, m-au încurajat să mă regăsesc şi am încercat să-mi canalizez forţa şi energia în scopul dezvoltării  spirituale.
În urmă cu ceva vreme, era în Postul Mare, am  postit câteva zile şi m-am împărtăşit,  în prima săptămână a postului. Nu am să uit ce mi-a spus o doamnă, mai în vârstă, la sfârşitul slujbei.
M-a întrebat cu voce blândă " veţi posti în continuare?" am răspuns " am să postesc în zilele de miercuri şi vineri şi ultima săptamână a postului." Atunci, mi-a replicat cu convingere:
"- Este bine...dar, ca să construim un pod, pe care vrem să trecem, ca să ajungem unde ne-am propus, eu vă spun, este nevoie de toate componentele, cărămizile să fie una lângă alta. Dacă azi pun o cărămidă, mâine nu pun niciuna şi mai pun încă una poimâine...este greu de trecut un astfel de pod !!! 
Am înţeles mesajul. Mulţumesc, Doamne! cum am fost îndrumată şi cum m-a făcut să înteleg, că NUMAI eu aleg: totul sau nimic !!!  Mi-am zis: Binele este în mine şi dacă am voinţă, Dumnezeu mă ajută şi aş putea ajunge cu bunăvoinţă şi entuziasm, acolo pe partea cealaltă a podului ...a BINELUI.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre cunoaşterea lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi  “Cunoasterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii se impune tuturor credincioşilor în viaţa practică, în actiunea Lui providenţial, prin care fiecare este condus în calea vieţii sale.” (Dogmatica, III, p. 139)

DA!!! cunosc şi cât de greu pare....Când vrei să renunţi la patimi, ţi se pare foarte greu...sau ai multe ispite....aşa este şi cu fumatul...
Era într-o zi de noiembrie, în urmă cu mai multi ani. Mergem, pentru prima oară, la Mânăstirea Radu Vodă, acolo la moaştele Sfântului Nectarie. O credincioasă s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit.."datorită Sfântului Nectarie, eu m-am lăsat de fumat...Sfântul este foarte ajutător !!!"
Acesta a fost mesajul mobilizator....pe care l-am primit...şi cu rugăciuni, Dumnezeu m-a ajutat, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a Sfântului Nectarie. Aşa am reuşit, de la primirea acestei seminţe de adevăr, ca în scurt timp, să renunţ la fumat...să conştientizez că este un păcat, o risipă de bani şi energie. 

Biblia ne porunceşte să nu permitem trupurilor noastre să fie stăpânite de nimic. Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 6:12 : "Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine." Ori, fumatul, patima băuturii şi alte patimi sunt, fără îndoială, acele lucruri care ne fac dependenţi. 
Un alt pasaj din această epistolă din Sfânta Scriptură spune"Sau nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6:19-20). 
S-a dovedit deja că aceste patimi (fumatul, băutura excesivă şi neînfrânarea de la alte pofte) afectează grav sănătatea trupului şi a sufletului.
O persoană poate să fumeze "pentru slava lui Dumnezeu" ? Răspunsul este categoric "NU". Prin urmare, aceste patimi, printre care şi fumatul, nu pot fi prezente  la cei care Îl urmează pe Iisus Hristos. 
Nu sunt mai vrednică decât alţii, doar că mă străduiesc să renunţ tot mai mult la acel  înşelător bine...să ajut prin aceste relatări şi pe altii, să le spun că se poate renunţa prin credinţă la acest obicei. "De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi."(1 Corinteni 10:31)

Sfântul Vasile afirmă că "răul nu este o esenţă vie şi însufleţită!, ci o dispoziţie în suflet opusă virtuţii, dispoziţie născută în cei uşurateci din cauza căderii lor de la bine".

Cum putem oare să ieşim din această cursă a satanei?
Cum putem să nu mai fim indiferenţi faţă de noi şi de semenii noştri? 
Cum să fim mai mult în simţiri şi suflet decât în trup?

Să gândim la Domnul nostru Iisus Hristos, să depunem eforturi intense în căutarea BINELUI şi trezirea la viaţă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu