Powered By Blogger

24 iulie 2013

Vindecarea sufleteasca prin Credinta adevărată si mântuitoare



Când sufletul este bolnav şi încătuşat de fiinţa cea rea, de faptele cele rele, de neiubirea aproapelui sau omul este mai legat şi implicat în lumea materială fară a acorda atenţie laturii spirituale, dar fiinţa conştientizează această stare…prin mijlocirea unui părinte duhovnic sufletul se poate vindeca şi toate defectele opuse virtuţilor vor dispărea rând pe rând pentru că L-am cercetat pe Hristos aflat în fiecare din noi.
Cum mai am spus, iubirea înseamnă răbdare, toleranţă, curaj, compasiune, generozitate, calm, mulţumire, puritate, perseverenţă, bunăvoinţă, aspiraţie, voioşie, uitarea injuriilor, iertare etc.…Da... mai ales iertarea greşelilor aproapelui îţi aduce adevărata bucurie şi vindecarea sufletească.
Este încântător să învăţăm şi să exersăm toate acestea în interacţiunea noastră, aici pe această planetă vie, cu ceilalţi semeni ai nostri, dar dacă relaţiile, pe care le-am avut până acum, nu ne-au oferit această ocazie, nimic nu ne împiedică să începem chiar acum, raportându-ne la noi înşine.
Un excelent mod de a petrece timpul în această viaţă este să fim în legatură permanentă cu Dumnezeu şi să ne folosim virtuţile pentru binele nostru şi al aproapelui, întărindu-ne în credinţă şi să aspiram spre înalţarea spirituală şi duhovniceasca Bucurie.

Viaţa este o artă şi puţini cred ca ştiu să o trăiască cu adevărat, astfel încât să fie sănătoşi la trup şi suflet şi săraci cu duhul.  


Teama sau frica conduc la pierderea sufletului...şi la imbolnăvirea trupului.
Nu trebuie să ne fie teamă!

Dumnezeu este cu noi şi nimeni nu este împotriva noastră!
Dumnezeu ne ajută să găsim calea cea dreaptă şi ne veghează în permanenţă!!!
Să-L căutăm pe Hristos chiar acum, să-L aducem în sufletele noastre!
Pace şi lumină!


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu